VIDEO. Big Brother extins! Crește numărul camerelor de supraveghere din Satu Mare
Crește numărul camerelor de supraveghere a spațiului public în municipiul Satu Mare. Autoritățile locale se așteaptă că până la finalul anului în curs, la nivelul municipiului Satu Mare, să fie funcționale peste 180 astfel de camere.
Continuă investițiile în singuranța cetățenilor în municipiul Satu Mare. Primăria a anunțat că a crescut numărul camerelor de supraveghere a spațiului public.
Până la această oră, 126 de camere sunt active la nivelul municipiului Satu Mare.
” Municipiul SatuMare și orașul înfrățit Ujgorod au finalizat proiectul prin care s-a extins sistemul de supraveghere video în ambele orașe. Valoarea totală a proiectului transfrontalier a fost de 109.870 euro, din care suma de 44.301 euro a fost alocată. În Satu Mare s-au instalat 20 de camere de supraveghere video, numărul total fiind de 126. Valoarea totală a proiectului transfrontalier a fost de 109.870 euro, din care suma de 44.301 euro a fost alocată municipiului Satu Mare”, precizează Primăria Satu Mare.
Potrivit informațiilor PresaSM, alte 20 de camere vor fi montate în următoarea perioadă.
Autoritățile se pregătesc, de asemenea, să facă noi achiziții. 40 de camere vor fi cumpărate și montate pe spațiul public până la finalul anului.
Astfel, numărul camerelor de supraveghere care vin în sprijinul oamenilor legii va ajunge la 186.
Potrivit informațiilor PresaSM, până acum sistemul nu a putut fi extins din cauza unor probleme legate de soft. Programul necesar pentru procesarea cantităților mari de imagini a fost achiziționat, așa că autoritățile locale vor putea să conecteze și noile camere.
Supravegherea video poate fi efectuată în locuri și spații deschise sau destinate publicului, inclusiv pe căile publice de acces de pe domeniul public sau privat, în condițiile prevazute de lege.
Camerele de supraveghere achiziționate de Primărie sunt parte a sistemului gestionat de Poliția Locală.
Autoritățile au precizat că sistemul de supraveghere este utilizat pentru a menține siguranța, precum și de a furniza probe indiscutabile în cazul producerii unui incident.
„Sistemul de supraveghere video vine în sprijinul Poliției Locale pentru prevenirea și identificarea faptelor antisociale”, au precizat autoritățile publice locale.
Ar trebui extins sistemul video in primarie si consiliul judetean pentru a dovedi săvârşirea infracţiunilor de natură penală
View Comment