VIDEO. Bătaie între clienți și patronii unui hotel din Tășnad. Un preot printre ei
Situație foarte tensionată la un hotel din zona ștrandului Tășnad. totul s-ar fi întâmplat duminică, 9 mai, atunci când mai mulți clienți din județul Sălaj au mers la piscina hotelului. Din câte susțin unii dintre clienți, unul dintre ei ar fi alunecat în zona piscinei și s-ar fi lovit în cădere, solicitând explicații din partea reprezentanților hotelului.
În condiții rămase neclare, între o parte dintre clienți și reprezentanții hotelului s-a iscat un conflict fizic, iar o persoană din conducere ar fi fost lovită la nivelul feței. În ajutorul patronului ar fi intervenit și fiul său. Ulterior, s-a sunat la Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 și s-a solicitat sprijinul unui echipaj de Poliție.
Până la sosirea Poliției, un preot din județul Sălaj, care se afla în grupul care a participat la conflict, nu a fost lăsat să iasă din hotel până când la fața locului nu au ajuns forțele de ordine. Conform informațiilor PresaSM, totul s-ar fi lăsat inițial cu o amendă pentru persoana care l-ar fi lovit pe patron.
Ulterior, nemulțumiți de atitudinea Poliției Tășnad, persoanele din județul Sălaj s-au dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei și au depus mai multe plângeri penale care i-ar viza atât pe reprezentanții hotelului cât și pe polițiștii care au intervenit la caz.
”Nu e normal să mă sechestreze în hotel, să mă lipsească de libertate, după cum se vede pe imaginile video. Dacă nu le spuneam că sunt preot m-ar fi lovit. Am depus mai multe plângeri penale, mai ales împotriva polițiștilor care nu au luat măsurile legale”, a precizat preotul în cauză pentru PresaSM.
Contactați telefonic, reprezentanții hotelului nu au transmis deocamdată un punct de vedere. Așteptăm un punct de vedere oficial și din partea Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare.