VIDEO. Adrian Cozma se opune legii care limitează creșterea porcilor. „Este împotriva satului românesc”
Deputatul Adrian Cozma a precizat că legea care prevede limitarea creșterii porcilor în gospodării a primit aviz negativ în comisia de Apărare. Cozma este încrezător că legea nu va trece de Camera Deputaților și a subliniat că va face toate demersurile necesare pentru a se asigura că românii vor putea continua tradiția creșterii suinelor în gospodării.
Comisia de Apărare a Camerei Deputaților a dat aviz negativ legii care prevede limitarea creșterii porcilor în gospodării, precizează deputatul PNL Adrian Cozma. Acesta a explicat că prevederile legale îi va pune pe români în situația de a nu mai putea crește porci în propriile gospodării.
“Se propunea de către UDMR limitarea creșterii porcilor în gospodării. Sigur că a fost foarte multă dezbatere în ultima vreme pe această temă. Această lege prevedea limitarea creșterii porcilor în gospodăriei, la un număr maxim 5, interzicerea creșterii scroafelor în gospodării și a vierilor, pentru reproducție. Deci, efectiv, țăranul român, cei care dorește să țină porci în gospodărie, și eu mă număr printre cei care am gospodărie și în fiecare an îmi țin porcul de Crăciun în gospodărie, să fie limitați sau în imposibilitatea de a mai crește porci în gospodărie”, a precizat deputatul PNL Adrian Cozma.
Avizul dat astăzi este doar un prim pas, legea urmând să ajungă la vot în Camera Deputaților, for decizional. În schimb, deputatul Adrian Cozma spune că este încrezător în faptul că limitarea creșterii porcilor nu va deveni lege și a precizat că astfel de acțiuni, care vizează restricții asupra activităților independente din satele românești, trebuie descurajate.
„Ei bine, este un prim pas prin care această propunere legislativă, ajunsă la Camera Deputaților, a primit aviz negativ în Comisia de Apărare. Eu crede că va fi respinsă de Camera Deputaților, care este cameră decizională. Această lege este împotriva gospodăriilor, a satului românesc, împotriva românilor, pentru că noi avem în cultură tradiția creșterii porcului de Crăciun. Asfel de încercări trebuie descurajate”, a mai spus șeful liberalilor sătmăreni.