VIDEO. Au transmis înmormântarea pe Facebook, apoi s-au ales cu o amedă de mii de lei și dosar penal
Propria filmare le-a venit de hac membrilor unei familii care au transmis în direct pe Facebook slujba de înmormântare care s-a desfășurat cu încălcarea regulilor anti-pandemie. Totul s-a întâmplat în Timișoara, iar polițiștii au amendat familia răposatului cu suma de 10.000 de lei, titrează jurnaliștii de la Opinia Timișoarei.
Întreaga înmormântare la care au participat câteva zeci de persoane, multe dintre ele fără mască și fără ca să respecte regulile de distanțare socială a fost transmisă în direct pe rețelele de socializare.
De asemenea, în imagini se poate vedea cum mai mulți participanți fac și ei filmări și fotografii în timpul procesiunii funerare.
Potrivit jurnaliștilor de la Opinia Timișoarei, polițiștii au văzut și ei imaginile, așa că au pornit spre locul în care s-a desfășurat înmormântarea. Participanții plecaseră deja, dar familia care s-a ocupat de organizarea înmormântării a fost amendată cu 10.000 de lei și un dosar penal.
Alți participanți, identificați de oamenii legii pe baza filmărilor, au fost și ei amendați cu suma de 500 de lei.
Foamea de bani .
View CommentÎn România întotdeauna s-a crezut că prin amendă se rezolvă problema !!!
Și în acest caz nici un participant nu se va infecta cu coviduț deoarece ditamai organul a sfințit și binecuvântat cinstita adunare cu amenzi !!!
Ce mutre simpatice! Radiază intelectualitatea!
View Comment