VIDEO. Accident și scandal în intersecția Burdea. Aproape să se bată
Un accident de circulație soldat cu pagube materiale a avut astăzi, în jurul orei 15:00, în sensul giratoriu de la Burdea. Cu toate că a fost vorba doar despre o simplă tamponare, potrivit Obiectiv-SM, în zonă s-a circulat cu dificultate, pentru că cei doi șoferi au rămas cu automobilele pe drum pentru că s-au apucat de ceartă.
Accidentul rutier a avut loc în această după-masă, în sensul giratoriu de la Burdea, pe sensul dinspre bulevardul Cloșca spre bulevardul Octavian Goga. Cu toate că a fost un accident soldat doar cu pagube materiale și nu au fost înregistrate victime, șoferii nu s-au înțeles din prima, titrează Obiectiv-SM citând martorii.
Ceilalți participanți la trafic s-au arătat deranjați de faptul că, în ciuda aglomerației, cei doi șoferi implicați în accident au rămas cu mașinile pe carosabil și au început să se certe.
Cu toate că legislația rutieră prevede că în cazul unui accident soldat doar cu pagube materiale șoferii sunt obligați să scoată mașinile în afara părții carosabile sau, dacă nu este posibil, cât mai aproape de margine, conducătorii auto au ales să ”parlamenteze” pe partea carosabilă.
”Conducătorul de vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat numai avarierea vehiculului este obligat să-l scoată imediat în afara părţii carosabile ori, dacă nu este posibil, să-l deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-l corespunzător”, spune codul Rutier.