VIDEO. Accident mortal pe DN19. Tânăr proiectat din mașina care a lovit un stâlp. Alți doi tineri răniți grav
Accident tragic produs pe Drumul Național 19 (care leagă județul Satu Mare și Maramureș), în localitatea Remeti. La volanul autoturismului era un tânăr de 20 ani din Săpânța. Acesta tocmai se întorsese din Olanda. În mașină erau încă doi amici de-ai lui: Marian (24 ani) și un minor. Apropiați susțin că șoferul le-ar fi spus (în glumă probabil) să își pună centurile de siguranță pentru că… ”vor muri”. Ar fi apucat doar minorul să își pună centură de siguranță. De altfel acesta a suferit doar o fractură la unul dintre picioare, iar viața lui nu este în pericol, informează vasiledale.ro
Șoferul a fost transportat la Spitalul Muncipal Sighetu Marmației. Marian (24 ani), pasager a fost proiectat afară din mașină, fiind prins sub plafonul acesteia. Medicii l-au resucitat timp de 50 de minute, însă au fost nevoiți să declare decesul acestuia. Autoturismul a fost complet distrus după ce s-a lovit de un stâlp din beton, ulterior răsturnându-se pe plafon.
Ce spune Poliția: La data de 21 iunie, la ora 23:55, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că în localitatea Remeți a avut loc un accident rutier cu victime. De urgență, la fața locului s-au deplasat polițiștii care, din primele verifică efectuate, au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 20 de ani, care conducea un autoturism pe D. N. 19, dinspre Săpânța înspre Satu Mare, ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit de un stâlp de pe marginea părții carosabile, iar ulterior autoturismul s-a răsturnat pe plafon.
În urma impactului, un pasager în vârstă de 24 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viața. De asemenea, în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a unui alt pasager, ambii fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Tânărul decedat a fost depus la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei. Din cauza leziunilor, șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i-au fost prelevate mostre biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s a produs accidentul și luării măsurilor.