VIDEO. Accident cu doi morți! Impactul între un BMW și o motocicletă, surprins de camere
Accident cu doi morți în județul Maramureș. Totul s-a întâmplat vineri, la ora 21.10, atunci când polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe D.N.18 – strada Rândunelelor din oraș.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului autoturismului, un bărbat de 62 de ani din Tulcea, medic de profesie, și vătămarea corporală a motociclistului, un bărbat de 48 de ani din Polonia, respectiv vătămarea corporală a unei pasagere din autoturismul implicat în accident, o femeie de 49 de ani. La câteva ore distanță, a decedat și motociclistul.
Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, medicul a intrat în depășire, pe linie continuă, în dreptul trecerii de pietoni. Și l-a luat pe sus pe motociclistul care circula regulamentar pe banda lui.
Medicul a murit după ce o scândură de lemn din gard i-a străpuns parbrizul și i-a secționat gâtul. După impact, motociclistul a fost aruncat într-o curte și medicul în altă curte.
VIDEO. Impactul între un BMW și o motocicletă, surprins de camere