VIDEO. A dat foc la casă și a încercat să dea cu mașina peste jandarmi. Focuri de armă pentru a-l opri!
Un bărbat și-a dat foc la casă și a încercat apoi să fugă, deși era urmărit de jandarmi și polițiști. În vârstă de 50 de ani, brașoveanul a fost prins într-o benzinărie, asta deși oamenii legii au folosit armamentul din dotare, au tras în roțile mașinii și au utilizat și gaze lacrimogene în încercarea de-al opri pe bărbat, titrează Digi24.
Imaginile de amator au fost postate și pe rețelele de socializare. Potrivit primelor informații, bărbatul a așteptat ca la casa incendiată să ajungă pompierii și polițiștii, s-a învârtit prin zonă după care a încercat să fugă cu mașina.
Polițiștii și jandarmii sosți la locul incidentului petrecut în comuna Recea din județul Brașov au tras cu armamentul din dotare în roțile automobilului, un lucru care poate fi văzut și pe înregistrare. În plus, oamenii legii au folosit și gaze lacrimogene pentru a încerca să îl oprească pe bărbat.
Până la urmă, bărbatul a reușit să fugă cu mașina prin curțile vecinilor, dar a fost prins într-o benzinărie din Făgăraș.
Potrivit jurnaliștilor de la Digi24, bărbatul a fos internat la Psihiatrie.