Victor Ponta: PSD Satu Mare este condus de Dragnea, prin Mircea Govor
Liderul național al Pro România, Victor Ponta, s-a aflat astăzi într-o vizită în municipiul Satu Mare, alături de Daniel Constantin și Nicolae Bănicioiu. Întrebat de reprezentanții mass media cine conduce în realitate Organizația Județeană Satu Mare a PSD, motiv al unor demisii de răsunet în ultimele săptămâni, Victor Ponta a răspuns tranșant: președintele național al PSD, Liviu Dragnea, prin Mircea Govor – fostul președinte al PSD Satu Mare, în prezent membru al Comitetului Executiv al PSD Satu Mare.
”Haideți să vă spun ce știu eu. Toate organizațiile de partid ale PSD sunt conduse de facto de Dragnea, prin oamenii lui de încredere. Știu sigur, nu vă dau nicio noutate, domnul Govor este omul de încredere a lui Dragnea. Restul, primărița (se referă la Aurelia Fedora, președinte PSD Satu Mare, n.red.), Leș (se referă la actualul ministru al Apărării Naționale, Gabriel Leș, n.red.) vin pleacă. Ați văzut că Dragnea îi schimbă, nu are probleme cu ei
El (se referă la Liviu Dragnea, n.red.) lucrează cu oameni care au probleme. Oamenii care nu au probleme sunt liberi. Nu poți să te bazezi pe ei în gândirea lui Dragnea. Și oameni care au dat testul. (…) Dar să nu credeți că cineva decide ceva pe plan județean dacă Dragnea nu vrea. El pune, el schimbă, el dă banii. Au mers o sută și ceva de milioane (lei, n.red.) la Negrești Oaș. E un sistem care funcționa în județul Teleorman. Refuz să cred că poate funcționa în toată țara. Cu Dăncilă de la Teleorman, cu Carmen Dan de la Teleorman, cu fata de la ANAF. Nu se poate, sper să nu se poată”, a spus Victor Ponta.
În semn de protest față de modul în care ar funcționa lucrurile în Organizația Județeană Satu Mare a PSD, trei consilieri județeni – Ciprian Ardelean, Constantin Frencz și Horvat Alexandru – și președintele Organizației Orășenești Tășnad a PSD, Adrian Farcău, și-au dat demisia din partid. Aceștia își vor pierde automat și calitatea de consilieri județeni ai acestei formațiuni politice. Primul fost social-democrat care a plecat, tot în semn de protest, a fost deputatul Octavian Petric, devenit lider al Pro România Satu Mare.
Potrivit legislației în vigoare, fiind aleși pe liste, cei doi consilieri județeni își vor pierde automat calitatea de consilieri județeni. Cel mai probabil că PSD Satu Mare a și găsit doi posibili înlocuitori.
Reamintim că primul care și-a dat demisia în semn de protest a fost deputatul sătmărean Octavian Petric – primul social-democrat sătmărean care a semnat scrisoarea împotriva liderului național Liviu Dragnea. După 23 de ani în PSD, deputatul Petric a ales să își dea demisia în semn de protest față de direcția greșită în care merge formațiunea politică, atât la nivel județean cât și național.
Deputatul Petric a precizat că în PSD ”totul se rezumă la răfuieli, interese personale și de grup!”.
Mai mult, deputatul sătmărean a încercat de mai multe ori să promoveze proiecte legislative pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri care generează locuri de muncă și susține economia, dar acestea nu au fost prioritare pentru conducerea partidului.
În opinia lui Octavian Petric, prioritare în PSD sunt ”4-5 teme care nu au nimic de a face cu ceea ce am susținut toți în campania electorală. De 2 ani de zile nu se discută decât despre modificarea legilor justiției, a codurilor penale și de procedură penală, despre amnistie și grațiere”.
mia placut de domnul ponta cind in urma cu citeva luni spunea la televizor ca-ci dinsul ar fi facut urmatoarea marire de pensi de ianuarie 2019, ci nu de la 1 septembrie cum este prevazut, toata consideratia, la fel si pt. domnul octavian petric, eu cu 30 de ani munciti primesc 700 lei cu citiva ani in grupa 1 de munca, cum e posibil nu stiu/multumesc
View Comment