Vestul SĂLBATIC s-a mutat la Solduba. Mai multe persoane s-au luat la PUMNI și PICIOARE
Polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Beltiug au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un tânăr de 26 ani, din Solduba, despre faptul că în localitate are loc un scandal între mai multe persoane.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, au fost identificați A. Adrian, de 26 ani, S. Daniel, de 24 ani, ambii din Solduba, S. Petru, de 25 ani, din Chilia şi L. Valentin, de 29 ani, din Baia Mare, care în timp ce se aflau în localitatea Solduba, și-au aplicat reciproc lovituri cu pumnii și picioarele, respectiv cu obiecte contondente.
În urma încăierării, persoanele identificate au suferit mai multe leziuni vizibile, fără a fi necesară transportarea acestora la spital. Susnumitilor li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare, faptă prev. și ped. De art. 198 alin. 1 din Cod Penal.