Vești proaste pentru șoferi! Prețurile carburanților vor crește semnificativ la pompă
Combustibilul, fie că vorbim despre motorină sau benzină, va costa mai mult. Motivul principal pentru această creștere este majorarea accizelor la carburanți, începând cu luna iulie. În prezent, prețurile la pompă au scăzut semnificativ. De exemplu, dacă în aprilie prețul unui litru de motorină era de 7,46 lei, acum acesta s-a ieftinit cu mai bine de 20 de bani, ajungând să fie mai ieftin decât benzina, care se vinde la un preț mediu de 7,24 lei pe litru, notează antena3.ro.
De la 1 iulie însă, benzina se va scumpi cu 43 de bani pe litru, iar motorina va crește cu 40 de bani pe litru. Aceste majorări vor avea un impact direct asupra costurilor suportate de șoferi. Pentru un șofer care alimentează cu motorină, plinul mașinii se va scumpi cu aproximativ 20 de lei. În cazul celor care folosesc benzina, costul suplimentar va fi chiar mai mare, ajungând aproape la 21 de lei pentru un plin.
Aceste creșteri cosiderabile vor afecta bugetul multor familii și persoane care depind de mașină pentru deplasările zilnice.
Șoferii și reprezentanții industriei auto sunt îngrijorați de aceste creșteri de prețuri, având în vedere impactul economic pe care îl vor avea asupra transportului și logisticii. De asemenea, se așteaptă ca aceste scumpiri să contribuie la o creștere generală a prețurilor, având un efect de domino asupra costurilor de transport și, implicit, asupra prețurilor produselor de larg consum.