Vești bune pentru sătmăreni. Mai multe zboruri spre Londra de la Satu Mare. Surpriza din sezonul estival
Vești bune pentru sătmărenii pasionați de călătorii. Aeroportul Internațional Satu Mare anunță creșterea frecvenței zborurilor spre Londra, începând cu data de 30 martie. În plus, în sezonul estival, sătmărenii se vor putea din nou bucura și de zborurile către Antalya, operate de compania Tailwind.
Aeroportul Internațional Satu Mare crește frecvența zborurilor spre Londra. Începând cu 30 martie 2025, compania Wizzair va opera patru zboruri săptămânale către Londra (Luton), după următorul program (ore locale): decolare Londra (Luton) 11:45 – aterizare Satu Mare 16:35, decolare Satu Mare 17:10 – aterizare Londra (Luton) 18:05.
Zborurile vor fi operate în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică cu aeronave de tip Airbus A321 de câte 239 locuri.
Totodată, în sezonul estival, între 10 iunie și 30 septembrie 2025, compania Tailwind va opera curse de Antalya, câte un zbor pe săptămână, în ziua de marți, după următorul orar (ore locale): decolare Antalya 08:30 – aterizare Satu Mare 10:45, decolare Satu Mare 11:45 – aterizare Antalya 14:00.
Zborurile vor fi operate cu aeronave de tip Boing 737-400 de câte 168 locuri.
Iar pasagerii au de acum și condiții mai bune, având în vedere că ieri a avut loc inaugurarea terminalului modernizat.
Când faceți sare Belgia?
View Comment