Vești bune! Alți cinci sătmăreni s-au vindecat după ce au fost infectați cu noul coronavirus
Alte cinci persoane s-au vindecat în județ, după ce au fost infectate cu noul coronavirus, au anunțat în cursul zilei de astăzi autoritățile județene.
Astfel, numărul persoanelor care s-au vindecat, de la începutul epidemiei și până în prezent, a ajuns la 132.
Tot în cursul zilei de vineri, autoritățile județene au confirmat și decesul a doi pacienți. Este vorba despre două sătmărence, internate la Spitalul din Carei.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului s-au înregistrat 12 cazuri noi.
În prezent, în carantină la domiciliu se află 297 de sătmăreni, mai anunță Instituția Prefectului.