Veniți la muncă în Satu Mare, vietnamezii fug ilegal spre Ungaria
Un tânăr din Vietnam a încercat să iasă ilegal din țară. A fost prins de polițiștii sătmăreni.
Un tânăr din Vietnam a încercat să iasă ilegal din țară. Acesta a fost prins de polițiști în timp ce se îndrepta spre frontieră cu Ungaria, în zona localității Peleș.
„În data de 2 decembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare au desfăşurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale. Astfel, în jurul orei 09.00, aceştia au depistat pe raza localității Peleș, jud. Satu Mare, la aproximativ 25 metri de linia de frontieră, o persoană de origine asiatică ce se îndrepta spre frontiera cu Ungaria. Persoana, care nu-și justifica prezența în zona de frontieră, a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări,” spune Poliția de Frontieră.
Tânărul, în vârstă de 21 de ani, avea viză de muncă și a mai încercat să iasă din țară dar a fost oprit pentru că nu deținea viză Schengen.
„Din primele verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre cetățeanul vietnamez Thai P., în vârstă de 21 de ani. Tânărul a intrat legal în țara noastră și are viză de muncă. Însă în urmă cu trei zile a mai încercat să iasă din țară pe la un alt punct de trecere a frontierei româno-ungare, însă nu i s-a permis ieșirea întrucât nu posedă viză Schengen,” mai spun polițiștii.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar la final vor fi dispuse măsurile legale ce se impun.