Vânătoare de medici care fug din fața COVID. Satu Mare, la un pas de scenariul roșu
Un document intern al autorităților care coordonează gestionarea pandemiei, mai precis un ordin al comandatului acțiunii, secretarul de stat Raed Arafat, cere structurilor județene să îi trimită situația tuturor medicilor și asistenților medicali care invocă motive medicale sau de altă natură pentru a nu se implica în lupta împotriva pandemiei, potrivit digi24.ro
Nu este vorba însă de niște liste nominale, ci de numărul acestor cadre medicale.
Astfel, centrele județene de coordonare și conducere a intervenției sunt solicitate să ceară „în regim de maximă urgență” de la spitalele implicate în lupta COVID o situație cu „personalul medical (medici, asistenți medicali – numeric) care suferă de afecțiuni medicale ce nu permit desfășurarea activității acestora în tratarea pacienților infectați cu SARS-CoV-2”, precum și o situație cu „personalul medical (medici, asistenți medicali – numeric) care a invocat alte forme/metode de evitare ori de sustragere de la activități medicale din zona COVID-19 (concedii prelungite, inclusiv medicale sau fără plată)”.
SURSA: digi24.ro
Să vedeți când o să fugă pompierii de foc!
View CommentCei care am construit aceasta tara, va mai aduceti aminte cind de Pasti sau Craciun, cei de la “personal” erau f. curiosi cine lipseste?
View CommentFoarte urit!
Situatiile Exceptionale nu trebuie sa ne intoarca la dictatura!
Au trecut cinci ani, nici o schimbare in gindirea acestui ins, care cindva a facut ceva deosebit!