VAMA PETEA. Bărbat care fura curent, săltat de polițiști
Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în țară un bărbat din Iași care are de executat un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de racordare ilegală la rețeaua de energie electrică.
Ieri, 15 noiembrie, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean român, în vârstă de 54 de ani, domiciliat în județul Iași.
Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară, la controlul efectuat de către polițiștii de frontieră s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în 31 octombrie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Judecătoria Hârlău l-a condamnat pe bărbat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de racordare ilegală la rețeaua de energie electrică.
Persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.