Va începe înscrierea copiilor la creșe. Actele necesare pentru dosar
Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială anunță că în perioada 22-30 iunie 2021 se desfăşoară înscrierea copiilor la creşele din municipiul Satu Mare pentru anul şcolar 2021-2022.
Cererile de înscriere se pot descărca în format electronic de pe site-ul Primăriei Municipiului Satu Mare, www.primariasm.ro sau se pot ridica şi de la sediile creșelor .
Pentru înscrierea la creșă este necesar ca părinții să aibă în vedere în primul rând criteriile de eligibilitate:
- domiciliul în municipiul Satu Mare, dovedit cu actele de identitate sau contracte în cazul închirierii unor locuinţe,
- -vârsta copilului la data începerii frecventării creşei, peste 1 an pentru creșele Degețica, Mica Sirenă și Țara Minunilor; peste 1,5 ani pentru restul creşelor.
Dosarul de înscriere al copiilor cuprinde următoarele documente:
- Cerere de înscriere, anexa 1;
- Copia certificatului de naştere pentru copiii din familie;
- Copia actelor de identitate ale membrilor familiei de provenienţă a copilului;
- Adeverinţe de la locul de muncă al părinţilor/reprezentanţilor legali;
- Adeverinţă de la locul de muncă al părintelui aflat în îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, care are suspendat contractul de muncă, din care să reiasă data încetării suspendării acestuia (data reluării activităţii);
- Copie a hotărârii/sentinţei de divorţ dacă e cazul; Declarație notarială privind acordul înscrierii la creșă dată de cel de-al doilea părinte în situația în care nu sunt/nu au fost căsătoriți, sau în situația în care custodia asupra copilului este comună.