Urmează nebunia de Paște în vămi. Se deschid temporar mai multe puncte în județul Satu Mare
Având în vedere că ne aflăm în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, la nivelul Poliției de Frontieră Române, şi implicit şi la nivelul structurilor Poliţiei de Frontieră Satu Mare, au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat.
Totodată, la nivelul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, pe o arteră de control pe sensul de intrare în ţară, poliţiştii de frontieră facilitează asigurarea unui control operativ al documentelor pentru persoanele vulnerabile. Cetățenii care pot tranzita frontiera pe această arteră, semnalizată corespunzător, sunt persoanele cu dizabilități, vârstnicii, femeile însărcinate sau părinți singuri cu copii mici. Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Petea realizează o preselectare a persoanelor în cauză, care sunt îndrumate către culoarul respectiv.
În Punctul de Trecere a Frontierei Petea se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului, pe cinci artere de control la intrarea în România. În Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, poliţiştii de frontieră sătmăreni efectuează controlul de frontieră pe trei artere, pe sensul de intrare în ţara noastră.
Mâine, 16 aprilie a.c., punctele temporare de trecere a frontierei Peleş, Bercu (din zona de competenţă a SPF Petea) şi Horea (SPF Carei) vor fi deschise în intervalul 10.00 – 18.00, ora României.
În vederea fluidizării traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Satu Mare menţin permanent legătura cu autorităţile maghiare, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
În prezent, la intrarea în țară, nu mai este necesară prezentarea certificatului digital UE privind Covid -19.
Având în vedere că la acest sfârșit de săptămână se sărbătoreşte Paștele Catolic, menţionăm că, în această perioadă, pe teritoriul Ungariei, circulaţia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este oprită. Astfel, autorităţile de frontieră din Ungaria au comunicat că, în intervalele 14.04.2022, ora 23.00-15.04.2022, ora 23.00 și 16.04.2022, ora 23.00-18.04.2022, ora 23.00, circulaţia acestui tip de vehicule este restricţionată, iar în intervalele vizate şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din ţara vecină.
În perioada respectivă, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale.
În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro.