Unul dintre cei mai importanți sindicaliști, în GREVA FOAMEI în centrul Sătmarului
Președintele CNSLR Frăția, Dan Burulea, a început astăzi greva foamei. Pentru a fi cât mai vizibil, acesta s-a postat în fața statuii lui Vasile Lucaciu, din Piața Libertății. Acesta susține că nu va ceda prea curând. Cu atât mai mult cu cât și-a făcut analizele, iar acestea îi permit să ducă această acțiune de protest cât mai mult. Burulea a declarat că va fi zilnic prezent în Piața Libertății, timp de două ore.
Acesta a remis o înștiințare despre intenția sa atât Prefecturii Satu Mare, Primăriei Satu Mare, cât și Inspectoratului de Jandarmi Județean.
”Subsemnatul Dan Nicolae Burulea, în calitate de președinte al Uniunii Județene C.N.S.L.R. – FRĂȚIA Filiala Satu Mare, în numele și pentru membrii de sindicat din cadrul Unităților Administrativ Teritoriale din Județul Satu Mare și instituțiile publice din subordinea acestora vă aduc la conoștință următoarele:
Pentru lipsa asumării considerentelor și refuzul aplicării Deciziei nr.794/2016 a Curții Constituționale de către unii dintre reprezentanții instituțiilor publice menționate, respectiv; pentru refuzul de a încadra și acorda funcționarilor publici și personalului contractual, salariul la nivelul maxim existent din cadrul întregii familii ocupaționale, începând cu data de 01.08.2016;
Pentru lipsa de protecție a salariaților și diminuarea salariilor acestora, ca urmare a punerii în aplicare a unor decizii nelegale, abuzive a Camerei de Conturi a Județului Satu Mare;
Pentru nerespectarea clauzelor contractului colectiv de muncă și refuzul executării unei sentințe judecătorești de către conducerea D.G.A.S.P.C. Satu Mare;
Pentru încălcarea principiului autorității de lucru judecat, a principiului egalității în fața legii și a principiului egalității de tratament, de către unii dintre judecătorii Tribunalului Satu Mare;
Pentru lipsa de organizare și încălcarea a regulilor economicității și de administrare a procedurii de comunicare și citare în cazul litigiilor de muncă.
Începând cu data de 07.06.2017, personal voi începe greva foamei pe durată nedeterminată. Acest protest, îl voi desfășura fără să-mi încetez activitatea prin muncă, iar între orele 14-16 a fiecărei zile voi protesta în parcul central din Municipiul Satu Mare, langă Statuia lui Vasile Lucaciu.
Pentru a putea desfășura acțiunea de protest langă Statuia lui Vasile Lucaciu, vă solicit să-mi asigurați dreptul la un spațiu/perimetru de manifestare unde să-mi amenajez o umbrelă, o masa și un scaun, pentru a nu deranja ordinea și liniștea publică și să-mi asigurați protecția împotriva unor eventuale acte de agresiune îndreptate împotriva mea”, se arată în înștiințarea înaintată de Dan Burulea.