Ungaria își închide granițele în fața cetățenilor străini. Anunțul guvernului Orban
Într-o postare pe pagina oficială a guvernului Ungariei, autoritățile au anunțat că țara își va închide granițele în fața cetățenilor străini, iar pe la frontiere vor intra doar mărfurile și cetățenii maghiari. Postarea nu a anunțat când va intra în vigoare decizia luată de comitetul de urgență.
Într-o postare pe pagina oficială a guvernului țării vecine s-a anunțat faptul că Ungaria va închide frontierele în fața cetățenilor străini.
Anunțul, postat în urmă cu câteva zeci de minute, nu menționează ora de la care va intra în vigoare decizia și este așteptat un comunicat oficial care să prezinte orele de la care va intra în vigoare decizia. În această dimineață a avut loc o nouă reuniune la nivelul guvernului, condusă de premierul Viktor Orban.
O hotărâre similară a fost luată săptămâna trecută pentru cetățenii străini care veneau din țările cele mai afectate de COVID-19.
Printre deciziile luate de cabinetul Viktor Orban se numără și interzicerea evenimentelor sportive cu public. Cafenelele, restaurantele și magazinele, cu excepția celor alimentare și a farmaciilor, vor putea funcționa doar până la ora 15, ora locală. Spațiile de distracție, teatrele și cinematografele vor fi închise, se mai arată în anunțul postat, cu începere de la miezul nopții.
Foarte bine !!!. Așa ar trebui să facă și autoritățile române, inclusiv cu diaspora, să prevenim răspândirea și gravitatea virusului !!!.
View Commento hotarare foarte buna!
View Comment