Ungaria complică procedurile la vamă pentru refugiații fără pașapoarte
Autorităţile de frontieră ungare au informat Poliţia de Frontieră Română că, începând din această după amiază, derularea formalităţilor de control, la intrarea pe teritoriul Ungariei, pentru cetăţenii ucraineni care nu sunt posesori de paşapoarte biometrice necesită verificări suplimentare amănunţite.
„Aceste măsuri dispuse de partea maghiară vor determina creşterea timpului alocat fiecărei persoane pentru control, ceea ce implicit va conduce la creșterea timpului de aşteptare la ieşirea din România, respectiv intrarea pe teritoriul statului vecin pentru participanţii la trafic”, precizează autoritățile române.
Practic, refugiații care dețin pașaport biometric, pașaport cu viză sau permis de ședere, precum și copii lor, vor putea în continuare intra în țara vecină fără verificări suplimentare, în timp ce persoanele care nu dețin aceste documente, vor fi supuse unor formalități extinse, care presupune inclusiv fotografierea și amprentare, chiar la punctul de frontieră.
Poliţia de Frontieră Română a contactat omologii maghiari în vederea stabilirii şi dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră.
Astfel, în limita posibilităților permise de infrastructura şi asigurarea tehnică din punctele de trecere de la graniţa comună, a fost realizată separarea arterelor de control pe sensul de ieşire din România, astfel încât persoanele care se află în posesia tuturor documentelor prevăzute de legislaţia comunitară să poată efectua controlul cu operativitate.
„Precizăm că formalităţile la graniţa cu Ungaria se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară”, spun cei de la Poliția de Frontieră.
De asemenea, Poliția de Frontieră Română a suplimentat personalul planificat la verificarea documentelor de călătorie şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ.
În aceste momente, la vama Petea, pe sensul de ieșire din țară, timpul de așteptare a ajuns la 120 de minute, potrivit aplicației Poliției de Frontieră. La Urziceni, timpul de așteptare este de 80 de minute.
Nu este pentru prima dată când Ungaria ia astfel de decizii.
În după-masa zilei de 2 martie, fără anunț prealabil, autoritățile din Ungaria au transmis către frontieriști o adresă prin care se specifica faptul că doar persoanele cu pașapoarte biometrice, pașapoarte cu viză sau permis de ședere vor putea tranzita țara vecină.
Decizia a provocat indignare din partea refugiaților, cei mai mulți care se aflau la vama Petea și Urziceni dorind să ajungă în alte țări din vestul Europei. În imaginile surprinse la vama Petea de jurnaliștii sătmăreni, mame au fost zărite căzând în genunchi în fața polițiștilor de frontieră din Ungaria, pentru a fi lăsate să își vadă de drum.
Hotărâre a venit după ce timp de șase zile, autoritățile din Ungaria, la fel ca și cele din România, au aplicat convențiile internaționale în materie pentru a garanta protecția refugiaților fugiți din calea războiului.
În seara zile de 2 martie, ministrul de Externe al României a anunțat că, după discuțiile avute cu omologul său de la Budapesta, decizia autorităților din țara vecină a fost revocată.
Măsura anunțată atunci practic bloca posibilitatea refugiaților fără pașaport de a tranzita țara vecină. Un fost ministru de Externe al României, Titus Corlățean, a precizat atunci că decizia a încălcat drepturile refugiaților.
Dacă e Ungaria e posibil chiar să-i primească cu biciul!
View Comment