Accident spectaculos în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 05.00, la ieșire din municipiul reședință de județ înspre Aeroportul Satu Mare. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Satu Mare, care nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe partea carosabilă.
Interesant este faptul că în momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului taximetristul nu mai era acolo. Acesta a plecat, pur și simplu.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție și ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență în vederea acordării primului ajutor, dar nu a avut pentru cine.
Polițiștii au contactat reprezentanții firmei de taxi, reușind astfel să afle identitatea bărbatului. Din câte se pare, acesta s-a ales doar cu răni minore.
Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că bărbatul ar fi încercat să redreseze prea brusc mașina într-o curbă, roțile au prins acostamentul drumului, iar de aici și până la pierderea controlului nu a fost decât un pas.
Rugăm publicațiile care vor prelua informații din această știre să o facă cu citarea sursei, cu link activ, potrivit codului deontologic al jurnalistului. Asta în cazul în care nu au făcut propria documentare. Vă mulțumim pentru înțelegere!
PresaSM.ro, 24 de ore din 24 în slujba cititorilor!