Un tânăr șofer a încercat să-i ducă de nas pe polițiștii sătmăreni. L-au recompensat cu un dosar penal
La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției Tășnad, în urma unor activități informativ-operative, au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 26 de ani, care conducea un autoturism, în localitatea Valea Morii.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că unul dintre documentele autoturismului, respectiv certificatul de înmatriculare, ar fi prezentat urme de modificări.
Polițiștii au procedat la verificarea legalității documentului în bazele de date, reieșind faptul că valabilitatea inspecției tehnice periodice ar fi expirată.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals.