Un tânăr s-a întors în țară de Sărbători. Dar le va petrece după gratii
Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Urziceni au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, căutat de autoritățile din Bistrița pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat.
Duminică, 22 decembrie, a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere al Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România, cetăţeanul român P.C.L., în vârstă de 31 de ani, domiciliat în județul Bistrița Năsăud.
La verificări, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare și un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis la data de 2 octombrie 2019.
Judecătoria Bistrița Năsăud l-a condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Drept urmare, acesta a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.