Un tânăr fără permis a făcut prăpăd în Satu Mare. A avariat șase mașini dintr-un foc
Un tânăr a fost condamnat LUNA ACEASTA la un an de închisoare cu suspendare, după ce a condus un autoturism fără permis și a avariat nu mai puțin de șase mașini. Tot la un an de închisoare cu suspendare a fost condamnat și proprietarul mașinii, care i-a încredințat vehiculul, deși știa că tânărul nu posedă dreptul de a conduce.
Conform informațiilor PresaSM, totul a început în data de 01.11.2021, în jurul orei 12.30, atunci când doi prieteni se aflau într-o mașină, pe strada Uzinei. Pasagerul din dreapta, deși nu deținea permis de conducere, și-a rugat prietenul să îl lase să conducă, iar acesta s-a conformat.
După ce i-a făcut un mic instructaj, tânărul fără permis de conducere a ajuns pe Bulevardul Independenţei, unde a efectuat un viraj la stânga, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu auto marca Chevrolet, pe care l-a proiectat într-o autoutilitară.
După care şi-a continuat deplasarea virând din nou la stânga, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca Volkswagen, pe care l-a proiectat într-un alt Volkswagen.
De asemenea, a mai acroşat cu partea din spate şi o altă autoutilitară. Toate vehiculele avariate erau parcate regulamentar.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ