Un TÂNĂR din Satu Mare, găsit MORT pe malul Someșului. Trecătorii ÎNGROZIȚI au alertat poliția
Un tânăr a fost găsit mort. Este vorba despre David Gaspar, un tânăr în vârstă de 18 ani, care a murit vineri, în jurul orei 19.00, pe malul Someșului. Corpul neînsuflețit al tânărului a fost văzut de mai mulți sătmăreni, care au sunat imediat la 112.
”Am văzut ceva, care mi se părea a fi un om. Când m-am apropiat am crezut că doarme cineva sau așa ceva. Când mi-am dat seama că s-ar putea să fie altceva, am mai chemat îngrozit pe o altă persoană și am sunat la 112”, a spus unul dintre sătmărenii care au ajuns primii la cadavru.
Surse judiciare susțin că în cauză sunt suspiciuni de suicid, în condițiile în care tânărul a mai avut tentative de a-i încheia socotelile cu viața.
Totuși, conform acelorași surse, este nevoie de efectuarea necropsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza, până atunci fiind vorba despre o moarte suspectă, dar nu sunt suspiciuni de omor.
Un fapt deosebit de important luat în calcul de anchetatori este acela că David Gaspar era paralizat de la brâu în jos, în urma unui accident produs în urmă cu doi ani, atunci când a căzut de pe un bloc de pe strada Ostrovului. De atunci a tot încercat să își ia viața, susțin surse judiciare.
Poate te interesează și Un agent de pază a fost găsit mort