Un tânăr beat a intrat cu mașina în gardul unei case din Carei
Sâmbătă, 26.11.2016, la ora 03,00, lucratorii Biroului Rutier Carei au identificat în trafic pe strada Someș din municipiul Carei un tânăr conducător auto, de 23 de ani, din Tiream, județul Satu Mare, care pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum umed a pierdut controlul asupra direcției de mers si a intrat cu autoturismul în gardul unui imobil.
În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale, dar în urma testării alcoolscop s-a constatat că cel de la volan consumase băuturi alcoolice, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Tânărul este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.