Un tânăr a intrat într-o șaormerie din Satu Mare, dar a ieșit cu telefoanele clienților. Trimis direct după gratii
Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au identificat un tânăr, de 21 de ani, din Satu Mare, bănuit că la data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, profitând de ușa lăsată deschisă a unei societăți comerciale din Satu Mare, ar fi pătruns în interior de unde ar fi sustras bunuri.
Astfel, polițiștii de investigații criminale sătmăreni au dispus față de persoana în cauză, măsura reținerii pentru 24 de ore, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Ca urmare a prezentării a persoanei reținute în fața Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare, de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii furt calificat, pe numele acestuia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă pe o perioadă de 30 de zile.