Un tânăr a intrat cu mașina într-o cruce. Și-a rănit prietena
Un tânăr șofer din județul Satu Mare, aflat împreună cu prietena sa în mașină, a provocat un accident rutier, oprindu-se cu mașina într-o cruce.
Concret, sâmbătă, 27 octombrie, la ora 20:25, pe D.N. 19, la intersecția cu drumul comunal 3 dinspre localitatea Vășad, un şofer, în vârstă de 21 de ani, din Lazuri, județul Satu Mare, conducea o maşină pe direcția Valea lui Mihai – Satu Mare, pe fondul neatenției, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu o cruce din beton, situată în intersecția respectivă.
Şoferul și o tânără de 19 ani, pasageră în maşină, au suferit câteva răni uşoare.