Un tânăr a ajuns după gratii. A mușcat de deget un polițist de la Acțiuni Speciale
Un clujean de 26 de ani a fost arestat pentru 15 zile și riscă să ajungă la închisoare, după ce a mușcat de deget un polițist de la Serviciul pentru acțiuni speciale, în timpul unei intervenții.
Incidentul mai puțin obișnuit s-a petrecut în urmă cu două zile. Tânărul de 26 de ani este acum cercetat pentru ultraj. Polițistul, care a fost mușcat de degetul arătător de la mâna stângă, a avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale.
„În fapt, la data de 14.03.2021, în jurul orei 00:30, inculpatul a agresat fizic pe persoana vătămată, agent de poliție în cadrul IPJ Bistrița-Năsăud – Serviciul pentru acțiuni speciale, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin aplicarea unei mușcături la nivelul degetului arătător al mâinii stângi, cauzându-i leziuni traumatice care necesită 2-3 zile de îngrijire medicală pentru vindecare”, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind ulterior arestat pentru 15 zile.