Un tânăr (21 ani) s-a răsturnat cu mașina în șanț, între Mărtinești și Odoreu
Un tânăr (21 de ani) s-a răsturnat cu mașina într-un șanț situat pe marginea Drumului Național 19F, între localitățile Mărtinești și Odoreu, în județul Satu Mare.
Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orelor 07.00, atunci când polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19 F, între localitățile Odoreu și Mărtinești.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 21 de ani, din județul Maramureș, aflându-se la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
Din producerea evenimentului rutier a rezultat doar avarierea autoturismului, fără a fi înregistrate victime.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ