Un tânăr (19 ani) s-a înfipt cu mașina într-un zid. Un alt tânăr a ajuns la Urgență, în Satu Mare
Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare informează că la data de 22 decembrie a.c., în jurul orei 06.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș au fost sesizați prin apel la Serviciul Unic de Urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Trip.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din localitatea Boinești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din localitatea Trip, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un zid de beton.
Din producerea accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr de 21 de ani, din localitatea Bixad, pasager în autoturism, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ