Un sucevean s-a întors acasă de sărbători. Frontieriștii sătmăreni l-au băgat direct după gratii
Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în țară un bărbat din Suceava condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Joi, 06 aprilie a.c., în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean român, în vârstă de 49 de ani, domiciliat în județul Suceava.
„Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară, la controlul efectuat de către colegii noștri, s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în noiembrie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea”, spun polițiștii de frontieră sătmăreni.
Judecătoria Satu Mare a dispus o măsură privativă de libertate pentru o perioadă de șapte luni, pentru săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Suceveanul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.