Un șofer profesionist s-a răsturnat cu ATV-ul în județul Satu Mare. A ajuns la Urgență
Un sătmărean, în vârstă de 57 ani, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare după ce a condus ATV-ul pe Drumul Județean 193A în localitatea Tătărești, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă la stânga, răsturnându-se pe partea carosabilă pe sensul opus de circulație.
Conform informațiilor PresaSM, în urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală și avarierea ușoară a ATV-ului. Întrucât nu a putut fi testat cu aparat etilotest la fața locului din motive medicale, fiind transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Satu Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale, la secția U.P.U. i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
A rezultat că bărbatul avea o alcoolemie de 2,54 gr/l alcool pur în sânge la prima probă (ora 00:05), respectiv la a doua probă 2,29 gr/l alcool pur în sânge (ora 01:05).
Fiind audiat de polițiști, individul a recunoscut fapta comisă, declarând că după ce s-a oprit la un prieten a consumat cca 400 grame vin, iar la scurt timp s-a hotărât să se deplaseze la domiciliu și în timp ce conducea vehiculul pe DJ 193 A în localitatea Tătărești, la un moment dat a dorit să se întoarcă și din cauza vitezei ghidonul s-a blocat, răsturnându-se pe carosabil provocându-și vătămări corporale.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ