Un sătmărean și-a VÂNDUT concubina cu 1000 de euro! Asta după ce a obligat-o să se culce cu mai mulți bărbați
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare l-au trimis în judecată SĂPTĂMÂNA ACEASTA pe un sătmărean pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Conform informațiilor PresaSM, totul a început în cursul lunii ianuarie 2023, atunci când sătmăreanul a racolat-o pe teritoriul Belgiei pe o femeie și a transferat-o în Boinești, sub pretextul că va avea grijă de copilul și de părinții săi.
Dar scopul era cu totul altul, respectiv să o exploateze sexual prin prestarea de către victimă de servicii sexuale pentru diferite persoane după care, în data de 05.04.2023 în jurul orelor 18.00, a VÂNDUT-O la propriu contra sumei de 5.000 lei către investigatorul sub acoperire al DIICOT Satu Mare.
Motivul vânzării?! Inculpatul a considerat că nu poate obține venituri suficiente, astfel că a decis să o vândă. Norocul victimei a fost că polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au intrat pe ”fir” și i-au făcut un flagrant individului.
Acum, acesta își așteaptă sentința la Tribunalul Satu Mare.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ