Un sătmărean și-a luat soția la pumni pentru un ”LIKE” pe Tik Tok. A ajuns la Urgență
Un sătmărean din comuna Turulung și-a luat soția la pumni pentru simplul fapt că femeia a dat un ”like” unui cont asociat cu un tânăr. Totul s-a întâmplat la data de 27.10.2022, în jurul orelor 18:00, atunci când soțul a călcat-o în picioare până când femeia a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare.
Conform informațiilor PresaSM, individul a chemat-o din casă în garaj, sub pretextul că doreşte să-i arate ceva şi odată ajunsă în garaj, pârâtul i-a aplicat un pumn în faţă, a împins-o într-o parte şi a lovit-o din nou. Motivul agresiunii: se afla la mama sa, cu copilul, de unde a dat un „like” pe „tik-tok” unui băiat şi acest lucru i l-a reproşat concubinul. După agresiune, individul a dus-o în casă, unde se afla copilul minor, și iar a plesnit-o peste faţă.
Soțul nu a recunoscut în mod direct că a exercitat acte de violenţă asupra victimei. Cert este că magistrații Judecătoriei Satu Mare i-au dat o interdiciție să se apropie de soția lui la o distanță mai mică de 50 de metri, pentru o perioadă de trei luni.