Un sătmărean s-a ÎNECAT în Someș! Totul s-a întâmplat în zona Podului de Fier
Un tânăr, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Satu Mare, este căutat de mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență în râul Someș.
Mai exact, în municipiul Satu Mare, în zona Podului de Fier. Martorii care au alertat autoritățile prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 au declarat că tânărul a intrat să se scalde în apele Someșului, dar a dispărut și nu a mai fpst văzut.
Totul s-a întâmplat sâmbătă, 20.08.2016, în jurul orei 21.00. De atunci, echipajele de pompieri l-au căutat în mod sistematic în ultimele trei zile, dar fără nicio șansă. Căutările au fost oprite doar pe timp de noapte.
Dacă s-a înecat, acesta nu va fi găsit decât după circa trei zile, atunci când corpul neînsuflețit se va ridica la suprafața apei. Cel puțin acest fapt s-a întâmplat în ultimele trei cazuri, susțin surse judiciare.