Un sătmărean, lovit crunt de soartă, își caută cei șase frați „pierduți”
Un sătmărean, beneficiar al Asociației Stea, în prag de sărbători, își caută cei șase frați „pierduți”, titrează jurnaliștii de la Evz. Din 2003, de când casa familiei a ars tocmai de Crăciun, Zsolt Kelemen și-a petrecut zilele și nopțile pe stradă, gândindu-se mereu la cei șase frați pe care părinții i-au dat la orfelinat.
Zsolt Kelemen, un sătmărean care în prezent este sprijinit de Asociația Stea, își caută frații. Potrivit Evz, Zsolt a rămas fără casă când, în 2003, chiar de Crăciun, în urma unui incendiu accidental, casa părintească s-a făcut scrum, iar tatăl său a murit. Sătmăreanul mai are șapte frați, dar doar unul este lângă el, ceilalți șase au fost dați de părinți la orfelinat.
Chinurile prin care a trecut nu l-au descurajat pe Zsolt. Cu ceva bani agonisiți și cu sprijinul Asociației, sătmăreanul vrea să se mute în chirie, iar cel mai mare vis al său acum este să își revadă frații pierduți.
„Ei, și nu mai știu ni’ca de ei. Nimic, nimicuța. Mă rog doar la Ăl de Sus să îi ție pe toți bine și să-i aducă întro zi lângă mine și mămuca. Că io-s bine acum. Și, cu ajutorul lui Dumnezeu și al celor care mi-au fost alături în ultimii patru ani, oi fi și mai bine,” a declarat sătmăreanul pentru cei de la Evz.