GHINION curat! Un sătmărean a intrat cu mașina într-o autoturism al Poliției
Un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Satu Mare a avut parte AZI, 9.11.2016, de un accident rutier pe care nu îl va uita prea repede.
Acesta este cercetat după ce a acroșat cu autoturismul o mașină Poliției. Totul s-a întâmplat la ora 13.45, pe Bulevardul Mihai Viteazul din municipiul Zalău.
Inspectoratul Județean de Poliție Sălaj susține că tânărul nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a intrat în coliziune cu autospeciala Poliției care circula regulamentar. Din fericire, nu au fost victime.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Șoferul din Satu Mare va fi sancționat cu o amendă în valoare de 750 de lei.