Un sătmărean a înjunghiat un intrus în casă, aparent pentru a se apăra. A fost condamnat pentru asta
![](https://www.presasm.ro/wp-content/uploads/2024/07/politia-mascati.png)
Un sătmărean a fost condamnat ASTĂZI la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare după ce, în timp ce se afla în curtea casei sale, a înţepat un individ, care se urcase pe acoperişul terasei, cu un cuţit, în zona gambei membrului inferior drept, lovitură care a cauzat căderea persoanei vătămate, suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 95-100 zile de îngrijiri medicale.
Conform informațiilor PresaSM, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, victima a pornit, pe jos, de la o cabană, cu intenţia de a ajunge în municipiul Satu Mare. La un moment dat, ajungând în apropierea unei locuinţe, bărbatul a observat că aceasta este luminată, astfel că escaladat gardul imobilului, după care a urcat pe acoperişul unei terase şi a început să strige, întrebând dacă e cineva acasă. În acel moment, în curte a ieşit unul dintre proprietari, care i-a solicitat acestuia să coboare de pe acoperiş.
Acesta s-a pus în șezut pe acoperiş cu intenţia de a coborî, iar la scurt timp a venit un alt proprietar, care l-a înţepat cu un cuţit, în zona gambei membrului inferior drept, în urma loviturii, victima căzând de pe acoperişul terasei şi pierzându-şi cunoştinţa.
Este important de precizat că înainte să ajungă pe acoperișul casei, victima – care era în stare de ebrietate – a căzut în spini, şi-a rupt tricoul, a pierdut un pantof, l-au fugărit şi nişte câini, avea în mână un băţ cu care s-a apărat de câini, dorind să fugă a sărit gardul, a ajuns pe terasă şi a urcat pe acoperişul terasei.
Proprietarul agresiv a declarat că locuieşte împreună cu familia sa. În luna septembrie 2021 se afla acasă împreună cu familia, iar în jurul orei 03:00-04:00, în timp ce se afla în pat, a auzit zgomote pe acoperişul casei, după care s-au auzit şi pe terasa casei. A deschis geamul şi a observat o persoană pe acoperişul terasei, de sex masculin, la doi metri de geamul dormitorului. A precizat că s-a speriat şi a întrebat persoana respectivă ce caută acolo, aceasta l-a ameninţat şi a spus „Stai că ajung la tine să îţi arăt ce caut aici”, mergând spre geamul de la dormitor.
Proprietarul a relatat că s-a speriat şi a mers la soţia sa, într-un alt dormitor, spunându-i să se închidă în cameră după care a mers la socrii săi şi le-a spus să sune la poliţie pentru că au intrat mai multe persoane peste ei. Apoi, a mers în bucătărie şi a luat un cuţit deoarece era speriat, crezând că sunt mai multe persoane.
Proprietarul a precizat că persoana respectivă era pe acoperiş şi s-a pus în șezut, a sărit înspre socrul său, moment în care l-a înjunghiat într-un picior. În timp ce persoana respectivă era la pământ, proprietarul l-a întrebat cine este şi ce caută acolo, însă aceasta nu a răspuns, după care i-a acordat primul ajutor deoarece sângera. A precizat că acea persoană era sub influenţa alcoolului şi era la bustul gol. În acel moment a fost speriat, la fel şi familia sa şi din acest motiv a înjunghiat persoana respectivă în picior.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
![](https://www.presasm.ro/wp-content/uploads/2025/01/banner-trio-brothers.jpg)