Un sătmărean a încercat să scape de factura la curent. Acum are de dat explicații în fața polițiștilor
Un bărbat în vârstă de 53 de ani din Ardud este acuzat de furt de curent. Acesta și-ar fi făcut o instalație improvizată, totul cu scopul de a ocoli contorul. Acum, sătmăreanul are de dat explicații în fața polițiștilor.
La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Poliției Ardud au fost sesizați despre faptul că, la un imobil situat în aceeași localitate, ar fi fost montată o instalație improvizată, de către un bărbat de 53 de ani, cu scopul de a fi sustrasă energie electrică prin ocolirea grupului de măsurare.
Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice, executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare și furt.