Un sătmărean a dus invitații la nunta sa. Apoi s-a ales cu o condamnare la închisoare
Un sătmărean s-a ales MIERCURI, 31.01.2024, cu o condamnare la o pedeapsă de zece luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei din partea magistraților Judecătoriei Satu Mare. Și asta după ce s-a dus să împartă invitații la nunta sa și nu a putut să refuze câteva pahare de alcool din partea viitorilor nuntași. Apoi, s-a urcat la volanul mașinii și a fost prins în flagrant de către polițiștii rutieri în municipiul Satu Mare.
Conform informațiilor PresaSM, sătmăreanul le-a spus oamenilor legii că s-a dus în municipiul Satu Mare, la un prieten, pentru a-l invita la nunta pe care urma să o aibă, după care au stat la discuții și a consumat câteva băuturi alcoolice împreună cu acesta. A fost sunat de mama sa că se simte rău și este singură, ea fiind cu probleme cardiace și văduvă.
Așa că s-a urcat la volanul autovehiculului său, fiind foarte speriat cu privire la starea de sănătate a mamei sale. Nu a mai așteptat un alt mijloc de transport și nu a dorit să mai piardă timpul, motiv pentru care s-a urcat în autovehiculul personal și s-a deplasat spre locuința mamei sale.
Doar că, pe strada Ceahlăului, a fost oprit de un echipaj de poliție, care i-a solicitat documentele personale și ale autoturismului și i-a fost adus la cunoștință faptul că va fi supus unei testări cu aparatul etilotest. S-a conformat solicitărilor fiind de acord cu testarea cu aparatul etilotest. Cu ocazia testării sale aparatul a indicat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Judecătorii s-au arătat înțelegători cu sătmăreanul și au dat o sentință cu AMÂNAREA aplicării pedepsei. Ceea ce înseamnă că nu se va vedea la cazierul judiciar.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ