Meniu

Caută pe PresaSM

0

Un sătmărean a câștigat o sumă mare la pariuri. Dar a fost urmărit și tâlhărit

Judecătoria Carei a condamnat ASTĂZI la 9 luni de închisoare un bărbat acuzat de furt calificat, după ce acesta a sustras portmoneul unui cunoscut în noaptea de 7/8 iulie 2023, profitând de starea ava...

Un sătmărean a câștigat o sumă mare la pariuri. Dar a fost urmărit și tâlhărit

Judecătoria Carei a condamnat ASTĂZI la 9 luni de închisoare un bărbat acuzat de furt calificat, după ce acesta a sustras portmoneul unui cunoscut în noaptea de 7/8 iulie 2023, profitând de starea avansată de ebrietate a victimei. Instanța a dispus însă amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de doi ani.

Potrivit informațiilor PresaSM, inculpatul l-a urmărit pe bărbatul aflat sub influența alcoolului după ce acesta a părăsit o agenție de pariuri din Carei, loc în care câștigase o sumă importantă de bani. Victima avea în portmoneu 4.000 de lei, sumă observată de inculpat în timpul jocurilor de noroc. După ce cei doi au părăsit localul, inculpatul a sustras portmoneul și a păstrat banii, abandonând ulterior portmoneul într-o cutie poștală din fața Oficiului Poștal Carei.

Imaginile video surprinse atât în agenția de pariuri, cât și pe traseu, au confirmat că inculpatul l-a urmărit pe bărbat până în apropierea locuinței acestuia, iar ulterior a fost surprins în timp ce introducea portmoneul în cutia poștală. În fața anchetatorilor, inculpatul a recunoscut fapta, susținând inițial că ar fi găsit portmoneul căzut. Ulterior, acesta a declarat că a cheltuit banii la jocuri de noroc. Pe parcursul procesului penal, inculpatul și-a recunoscut vinovăția și a achitat integral prejudiciul, fapt confirmat prin declarație notarială depusă de persoana vătămată, care a arătat că nu mai are pretenții.

Instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru amânarea aplicării pedepsei, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a cooperat pe parcursul procesului, și-a recunoscut fapta și a acoperit prejudiciul. Acesta va fi supravegheat timp de doi ani, perioadă în care este obligat, printre altele, să se prezinte la Serviciul de Probațiune Satu Mare, să anunțe schimbarea locuinței sau locului de muncă și să furnizeze informații privind mijloacele de existență.

Inculpatul a fost obligat și la plata a 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

-----------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite