Un sătmărean a ajuns cu mașina într-un stâlp. Două persoane au fost rănite
La data de 20 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Vezendiu.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto, de 49 de ani, din județul Satu Mare a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un stâlp, răsturnându-se.
În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a doi pasageri, de 60, respectiv 54 de ani, ambii din județul Satu Mare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Totodată, i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.