Un recidivist a omorât un om în județul Satu Mare. Începe procesul, au decis judecătorii
D. Vasălică – în vârstă de 34 de ani – individul acuzat de uciderea unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, iar judecătorii au admis cererea și au dispus începerea judecății.
”Constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul 466/P/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpatul D.V. aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor”, este decizia judecătorilor.
De unde a început totul
Potrivit informațiilor obținute de PresaSM, totul s-a întâmplat luni, 20 mai 2019, în jurul orei 21,40, potrivit apelului la 112, în satul Corund, județul Satu Mare. Pe fondul unor conflicte mai vechi, mai mulți indivizi care locuiau pe raza satului Corund, respectiv pe raza localității Chieșd, județul Sălaj, s-au luat la bătaie.
Reporterii PresaSM au mai aflat că unul dintre combatanți – bărbat, în vârstă de 45 de ani, domiciliat în satul Chieșd, ar fi scos un cuțit, atacând un individ, în vârstă de 34 de ani, care locuia în Corund. Cei doi au ajuns în șanțul de pe marginea drumului, unde au continuat să se bată.
Din câte se pare, localnicul din Corund a reușit să ia cuțitul și l-a înjunghiat mortal în zona abdominală pe bărbatul din Chieșd. Ulterior, la fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție și echipaje medicale de prim-ajutor. Din păcate, cu toate că victima a fost transportată la un centru de permanență din zonă nu s-a mai putut face nimic pentru a o salva.
Un recidivist eliberat
Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, suspectat de omor (care inițial ar fi fost victima) este din județul Bacău, dar lucrează ca și zilier pe raza localității Corund. Acesta ar fi fost recidivist, fiind eliberat recent din sistemul penitenciar, au mai aflat reporterii PresaSM.
Suspectul a fost reținut, iar în fața oamenilor legii ar fi precizat că ar fi fost vorba despre legitimă apărare. Mai exact, ar fi luat cuțitul bărbatului din Chieșd și l-a înjunghiat pentru a se apăra de agresor.
Între suspect și victimă au existat tensiuni mai vechi și amenințări. Din nefericire, totul a avut un sfârșit tragic.