Un puștan beat s-a răsturnat cu mașina. Două persoane au fost rănite
Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare informează că în data de 30.04.2017, în jurul orei 15.50, a avut loc un eveniment rutier în orașul Negrești Oaș, soldat cu rănirea ușoară a două persoane.
În fapt, un tânăr de 22 ani, din Vama, conducând un autoturism pe strada Victoriei, pe fondul efectuării unei manevre de depășire neregulamentară, a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile.
În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a unui tânăr de 16 ani, din Vama, pasager în autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, i-au fost recoltate și probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.