Un puștan (15 ani) din Satu Mare a furat mașina mamei sale și s-a oprit într-un gard și un copac
Conform informațiilor PresaSM, un minor, în vârstă de 15 ani, a condus autoturismul marca Seat, proprietatea mamei sale, pe Drumul Județean 196C, fără să deţină permis de conducere. Ajuns în dreptul unei case, tânărul a derapat cu mașina şi a pierdut controlul asupra direcției autoturismului, intrând în coliziune cu gardul imobilului.
În cauză a fost efectuată cercetarea la faţa locului, constatându-se avarii ale autoturismului marca Seat, precum şi ale porții de acces a imobilului. Pasagerul din mașină le-a spus polițiștilor că șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă, a derapat şi a intrat în gard şi într-un copac.
Adolescentul care se afla la volan a declarat că a dorit să se plimbe împreună cu prietenul său, a împins maşina mamei sale din curte până pe podul locuinţei şi a luat cheile de la autoturism, care se aflau într-un sertar, în timp ce mama sa dormea. În continuare, a condus autoturismul din faţa locuinţei sale, pe DN 19, după care a intrat pe drumul judeţean, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu gardul imobilului. În urma accidentului au rezultat avarii ale autoturismului, fără victime omenești.
Proprietarul casei le-a spus oamenilor legii că nu are nicio pretenție fiindcă mama adolescentului i-a achitat contravaloarea pagubelor.
Magistrații Judecătoriei Carei l-au condamnat pe minor la ”măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 luni, pentru săvârșirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ