Un polițist sătmărean acuză ”MAFIA” din Poliție. Luptă dură în sistem
Polițistul sătmărean Cosmin Andreica a lansat o serie de acuze fără precedent după ce a câștigat în instanță reintegrarea sa în Sindicatul Național al Agenților de Poliție. Cosmin Andreica spune că ar fi fost executat în anul 2016 din sindicat de către persoane cu interese de tip mafiot.
Mai exact, animite persoane din cadrul Poliției Române și a SNAP ar fi acceptat funcții în schimbul ”executării” sale. Cosmin Andreica dă cărțile pe față, lansând acuzații extrem de grave.
Redăm în continuare întreaga sa declarație:
”De când m-am implicat în activitatea sindicală am fost cercetat disciplinar de zeci de ori, am fost cercetat penal, am fost declarat incompatibil, am fost urmărit de servicii, am fost nevoit sa îmi iau un al doilea job pentru a mă întreține, am fost șantajat, amenințat, s-au spus despre mine lucruri prea urâte pentru a le mai putea reproduce, și toate astea ori pentru a fi determinat să renunț, ori pentru a fi denigrat cu scopul de a-și pierde colegii încrederea în mine…dar în final am rezistat.
Totuși cea mai dură lovitură am primit-o în aprilie 2016, când am fost executat tocmai de oamenii din SNAP lângă care am stat și am crescut un sindicat de la 1000 membri la peste 12.000, care au trădat și au vândut interesele membrilor pentru interese personale (grade, avantaje, promisiuni de funcții politice etc.), în frunte cu S…. I……., samsarul de fier vechi, pensionar, avansat ilegal ca ofițer de Oprea în 2015 și care, în prezent, este și puțin cercetat într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani.
Cu toate acestea, după un proces de un an în care m-am reprezentat singur în instanță împotriva tuturor avocaților SNAP, am obținut prima hotărâre judecătorească prin care instanța a constatat ilegalitatea tuturor înscrisurilor întocmite, a dispus plata drepturilor salariale de care aș fi beneficiat de la data la care am fost dat afară și până în prezent și a dispus reintegrarea în toate funcțiile deținute anterior în SNAP.
Ridicolul situației este generat de faptul că în România anului 2017, o instanță de judecată condamnă un sindicat, care prin statut este constituit pentru lupta împotriva abuzurilor și apărarea drepturilor angajaților, tocmai pentru nerespectarea acestor prevederi. Premiera însă nu mă bucură pentru că știu că mulți membri SNAP, și chiar lideri teritoriali, nu știu despre mizeriile și jocurile care se fac la vârful organizației pe spatele lor.
Le mulțumesc pe această cale celor care au fost alături de mine, și nu au fost foarte mulți, dar și celor care, după ce s-au lămurit de faptul că dreptatea a fost de partea mea, vor veni alături de mine în noul proiect sindical pe care l-am lansat, Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL, în care cred cu tărie”.