Un pensionar din Oaș a lovit un alt vârstnic cu mașina, apoi s-a făcut nevăzut. L-au găsit polițiștii
La data de 3 aprilie a.c., în jurul orelor 10.30, polițiștii din cadrul Poliției Negrești-Oaș au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, cu victimă, produs în localitatea Negrești-Oaș.
Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit faptul că, la ieșirea de pe o proprietate alăturată drumului public, un conducător auto, în persoana unui bărbat de 72 de ani, nu s-ar fi asigurat corespunzător, acroșând un biciclist de 69 de ani, domiciliat în aceeași localitate.
În urma producerii evenimentului rutier, conducătorul auto ar fi părăsit locul faptei, fiind identificat în scurt timp de polițiști în localitatea Călinești-Oaș.
Ambii participanți la traficul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei.
foto: arhiva/scop ilustrativ