Un nou fenomen periculos în Vama Petea. Este greu să fugi din calea acestor… ”șoferi”
Doi cetățeni ucraineni și un român sunt cercetați de polițiștii de frontieră după ce s-au prezentat în Punctul de trecere a Frontierei Petea cu permise de conducere fals
În ultimele 48 de ore, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat trei șoferi cu permise de conducere false. Primul conducător auto, un cetățean ucrainean în vârstă de 39 de ani, s-a prezentat pe sensul de intrare în România, pe data de 26 iulie a.c., la volanul unui autoturism înmatriculat în Lituania.
Acesta a perzentat pe lângă documentele necesare trecerii frontierei și un permis de conducere, care în urma unor verificări s-a dovedit că este fals. Al doilea șofer, un maramureșean de 32 de ani, s-a prezentat pe data de 27 iulie, pe sensul de ieșire cu un permis de conducere cu însemnele autorităților române, iar al treilea, tot cetățean ucrainean de 20 de ani, azi dimineață la ora 9.15, pe sensul de ieșire din țară.
În toate cele trei cazuri, permisele de conducere prezentate la controlul de frontieră nu îndeplineau condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind false.
În situațiile prezentate s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere, urmând ca la finalul cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.